luni, 9 ianuarie 2017

Cum poti scapa de alunite GRATUIT !

    Alunitele sau nevii melanocitari sunt leziuni in general de culoare bruna, dar posibil si de culoarea pielii sau rosiatice, care pot aparea in orice zona a corpului, dar mai ales in zonele expuse la soare, in egala masura la barbati si femei. Alunitele pot fi mostenite (congenitale) sau dobandite in cursul vietii. Expunerea la soare sau alte surse de lumina UV pot predispune la aparitia alunitelor prin mecanisme care nu sunt complet intelese.
    Majoritatea alunitelor sunt inofensive, chiar dacă sunt traumatizate, rupte, zgâriate atâta timp cât se vindecă într-o perioadă scurtă de timp și nu își schimbă forma, culoarea, structura. Motivul tuturor campaniilor de conștientizare asupra riscului de melanom pornește de la o celulă numită melanocit (celula responsabilă de colorația normală a pielii prin producția de melanină sau pigment). Alunițele sunt, de fapt, aglomerări de astfel de celule/ melanocite la diferite niveluri ale pielii. Celulele/ melanocitele din alunițe sunt absolut normale, simetrice, ordonate. Din acest motiv alunițele vor apărea pe piele sunt forma unor mici pete brune de formă și culoare relativ regulate. 

Cand trebuie scoasa o alunita?
O alunita trebuie scoasa in urmatoarele situatii:
➞ Cand este inestetica sau se afla in zone ale corpului de risc mecanic (in preajma baretei sutienului, lantisorului etc);
Cand este susceptibila ca ar putea avea potential cancerigen, pacientul observand modificari de forma, marime sau culoare;
➞ Cand dermatologul, in urma unui consult cu dermatoscopul, apreciaza ca se pot transforma malign.

Ce trebuie sa faceti pentru a beneficia de eliminarea alunitelor inestetice si deranjante gratuit?
➞ Aveti nevoie de un bilet de trimitere de la medicul de familie catre specialitatea DERMATOVENEROLOGIE.
➞ Trebuie sa cautati o clinica privata ce are contract cu Casa de Asigurari de Sanatate pentru serviciile respective (inainte de a merge la medicul de familie intrebati clinica la care doriti sa mergeti despre ceea ce trebuie scris pe biletul de trimitere , sa nu faceti inca un drum degeaba).

In Bucuresti, o clinica in care puteti beneficia gratuit de acest serviciu este LaurusMedical .

Daca aveti alte intrebari , lasati un comentariu si voi incerca sa raspund.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu